Cresterea si dezvoltarea copilului

        O caracteristică a perioadei copilariei o constituie fap­tul că organismul se află într-un proces de creştere continuă. Astfel activitatea fiziologică şi fiziopatologică desfăşurată în această etapă, se deosebeşte fundamental de fiziologia şi patologia vîrstei adulte. Ceea ce deose­beşte în primul rînd copilul de adult este faptul că or­ganismul său se află într-o permanentă creştere. Re­amintim că în mare, creşterea are două componente : acumularea de substanţe organice, constituind latura cantitativă a procesului de creştere şi diferenţierea, care reprezintă latura calitativă a acestui proces.


Creşterea cantitativă se face prin înlocuirea masei organice uzate şi prin marirea masei organelor şi a corpului. La realizarea ei contribuie înmulţirea şi hi­pertrofia celulară. Creşterea începe încă din viaţa in­trauterină. Astfel, oul uman are o greutate de 0,32 gra­me, iar prin procesul de creştere cantitativă ajunge la greutatea adultului.


Creşterea calitativă (sau diferenţierea) contribuie la modificare^ formei şi structurii ţesuturilor şi organelor, fiind deosebit de evidentă la nivelul sistemului nervos, al organelor de simţ, al organelor genitale.


In privinţa ritmului de creştere, precum şi a pre­ponderenţei creşterii cantitative sau calitative, s~a ob­servat că în perioada de creştere acumulativă intensă, diferenţierea celulelor este redusă ; de asemenea, dife­ritele segmente ale corpului cresc în ritm inegal. în viaţa intrauterină extremitatea ceîaHcă creşte mai ra­pid, aşa încît la nou-născut capul este proporţional mai mare (1/4 din lungimea totală a corpului), proporţie care se reduce progresiv: 1/5 la 2 ani, 1/6 la 8 ani, 1/8 la adul't Membrele inferioare sînt scurte la naştere, reprezintă 1/3 din talie la -vîrsta de un an şi ating ritmu'l cel mai înalt de creştere în perioada pu- bertară. Jumătatea corpului se află la nou-născut dea­supra ombilicului în timp ce la vîrsta de 6. ani se si-


tu oază la; jumătatea distanţei dintre ombilic şi simfiza pubiană (fig. 2). în privinţa dezvoltării diferitelor or­gane constatăm aceeaşi inegalitate.1


Astfel se deosebesc următoarele tipuri de dezvoltare a organelor :


1. organe care cresc în acelaşi mod cu talia şi greutatea ; rapid în primul an şi apoi la pubertate (sche­let, muşchi, aparat respirator, .aparat digestiv, rinichi, vase mari);


2. organe care ajung l'a dimen­siuni apropiate cu adultul încă din primul an de viaţă (creier, măduva spinării, aparat vizual) ;


3. organe a căror dezvoltare ma­sivă aste la pubertate (organe ge­nitale) ;


4. organe, care cresc ¡pînă la 10— 12 ani după care încep, să involueze (timus, organe limifatice).


Ritmul creşterii. staturale şi pon­derale este mai accentuat în.primii trei ani, apoi între 5 şi 7 ani şi din nou în perioada pubertară.


In asigurarea unei creşteri corespunzătoare intervin factori multipli care acţionează în diferite etape: in­trauterin sau după naştere. Astfel alimentaţia mamei în timpul sarcinii, în timpul alăptării, subalimentaţia cantitativă şi calitativă a sugarului şi copilului influ­enţează creşterea în greutate iar în stadii mai avansate şi creşterea în lungime. Aceeaşi influenţă o au şi ca­renţa în proteine, săruri minerale, vitamine. Alături de alimentaţie şi nivelul de trai, locuinţă,- igiena indivi­duală, cunoştinţele sanitare in procesul de creştere şi de dezvoltare. De asemenea, unele boli ale mamei (infecţii grave, acute sau cronice ; intoxicaţii alcool, tutun) sau boli ale copilului (tul­burări digestive trenante cu malabsorbţie secundară, malformaţii congenitale, boli ale glandelor endocrine) pot produce tulburări de creştere.